Asociația Pensionarilor
din
Administrația Națională a Penitenciarelor

 



 
 


   

ASOCIAȚIA PENSIONARILOR din ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR este persoană juridică de drept privat, autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial, apolitică, democratică şi deschisă tuturor pensionarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate.
            Deviza Asociaţiei este: – SPRIJIN, DEMNITATE, ONOARE  –

SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI ACTIVITĂŢILE ASOCIAŢIEI

            Scopul Asociaţiei îl constituie reunirea prin liberă adeziune a tuturor militarilor şi civililor care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţile subordonate, aflaţi în prezent în rezervă, retragere sau la pensie, într-o Asociaţie socio-profesională menită să le apere drepturile şi interesele justificate şi să le asigure sprijinul necesar în vederea diminuări greutăţilor morale sau financiare, apărute în urma producerii unor evenimente negative (boli, operaţii, spitalizări prelungite, tratamente medicale costisitoare, deces, sau alte situaţii deosebite). (apasati aici pentru mai multe informatii)

CALITATEA DE MEMBRU AL ASOCIAŢIEI

           Poate fi membru al Asociaţiei orice pensionar provenit din sistemul A.N.P. și unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare, care îndeplineşte cumulativ, următoarele condiţii: (apasati aici pentru mai multe informatii)

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR ASOCIAŢIEI

           Membrii Asociaţiei au următoarele drepturi: (apasati aici pentru mai multe informatii)

           Membrii Asociaţiei au următoarele obligaţii: (apasati aici pentru mai multe informatii)

COMISIA DE ETICA

           Pentru asigurarea aplicării si respectării prevederilor Statutului, Adunarea Generală a Asociatiei alege Comisia de etică - comisie independentă, care functioneaza, in baza Codului de etică si a unui Regulament propriu, aprobate de Adunarea generală, la propunerea comitetului. (apasati aici pentru mai multe informatii)

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ASOCIAŢIEI

           La nivelul unităților de penitenciare dintr-o garnizoană se pot constitui filiale județene ale Asociației, care reprezintă elementele structurale de bază ale Asociației.
           Filialele se constituie prin hotărârea Adunării Generale a Asociației și vor avea aceeași denumire.
           Organele de conducere, administrare şi control ale Asociaţiei și ale structurilor teritoriale, sunt următoarele;  
           a) Adunarea Generală;
           b) Comitetul Asociaţiei;
           c) Comisia de cenzori/cenzorul

ADUNAREA GENERALĂ

           Adunarea Generală este organul suprem de conducere şi este formată din totalitatea membrilor Asociaţiei şi are următoarele atribuţii: (apasati aici pentru mai multe informatii)

COMITETUL ASOCIAŢIEI

           Comitetul Asociaţiei asigură punerea în executare a hotărârilor Adunărilor Generale ordinare şi extraordinare, sub conducerea preşedintelui sau, în lipsa acestuia, a prim vicepreşedintelui Asociaţiei. (apasati aici pentru mai multe informatii)
           

ACTIVITATEA FINANCIAR CONTABILĂ

           Activitatea economică şi financiar-contabilă a Asociaţiei se desfasăoară în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare şi ale Statutului.

           Președintele, membrii Comitetului Asociației, Comisiei de cenzori, cei ai  aparatului de lucru (secretar, casier etc) îşi desfăşoară activitatea pe bază de voluntariat și pot beneficia de decontarea cheltuielilor de delegare pe timpul deplasării în interesul Asociaţiei.

           Veniturile Asociaţiei provin din:

  • taxa de înscriere și cotizațiile depuse de membri;
  • contribuţiile membrilor;
  • donaţii, sponsorizări sau legate;
  • venituri realizate din activităţi economico-financiare;
  • venituri realizate din organizarea manifestărilor cultural artistice şi de agrement;
  • resurse/fonduri financiare obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;
  • finanţări obţinute din participare la proiecte, programe şi din activitatea de implementare a acestora;
  • dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile legii;
  • redirecționarea cotei de impozit anual pe veniturile din salarii/pensii, conform legii;
  • venituri din activităţi şi servicii organizate în cadrul Asociaţiei sau în parteneriat cu M.J/unități de penitenciare ori cu instituţii publice centrale sau locale;
  • fonduri europene accesate;
  • sume rămase din exercițiul financiar al anului precedent;
  • alte venituri provenite din activităţi desfăşurate potrivit legii şi în conformitate cu scopul Asociaţiei.

           Activitatea financiar-contabilă se desfăşoară pe baza Bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit anual. Bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă de Adunarea Generală a Asociației/filialelor. Situaţiile financiare anuale se întocmesc şi se depun la instituţiile competente, potrivit normelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, de către contabilul Asociației. Mijloacele băneşti ale Asociației se păstrează în cont bancar și casierie, conform reglementărilor în vigoare.

DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA ASOCIAŢIEI

         Asociaţia Pensionarilor din ANP se poate dizolva:

  1. de drept;
  2. prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz;
  3. prin hotărârea adunării generale.

         Adunarea Generală a filialei poate hotărî, cu acordul Adunarii Generale a Asociației Pensionarilor din ANP, dizolvarea ori restructurarea filialei.

         În caz de abateri grave de la prevederile Statutului sau pentru nevoi de îmbunătătire a unor structuri teritoriale, dizolvarea, restructurarea sau dezafilierea filialei poate fi hotărâtă şi de Comitetul Asociației Pensionarilor din ANP.

         În aceste situaţii, destinaţia bunurilor rămase se va hotărî de Adunarea Generală la nivel central şi de Comitetul Asociației pentru filială, respectând prevederile legale. Bunurile nu pot fi transmise către persoane fizice, acestea se pot transmite doar către persoane juridice cu scop identic sau asemănător, printr-o procedură ce va fi stabilită de Adunarea Generală.

         În toate cazurile de dizolvare anterior prevăzute, hotărârile adoptate de organele de conducere se depun la instanţele competente, pentru a fi înscrise în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor.

 

Expoziție online cu lucrări de artă ale membrilor și simpatizanților asociației

   Galerie:

Activităţi 2022

Activităţi 2021

Activităţi 2020

Activităţi 2019

Activităţi 2018